Wine & Dine – Lacerta Winery - Hotel Orizont Predeal
Răsfoind - cum îmi este obiceiul - rubrica Evenimente pentru iubitorii de vin, a site-ului Winesday (care merită felicitări pentru ceea ce face), am hotărât împreună cu soția, să participăm la Predeal-hotel Orizont la o degustare de vin prezentată de crama Lacerta. Evenimentul s-a numit foarte inspirat „Wine & Dine”.
Zis și făcut!.Bucuroși că trecuse ceva timp de când nu mai ajunsesem la munte, ne-am îmbarcat de dimineață în trenul 1623 al CFR Călători și după o călătorie confortabilă, am descins în jurul prânzului la locul întâmplării – Hotel Orizont, Predeal. Hotel mare, impunător, un nume respectabil în turismul românesc înainte de 1989.


La recepția hotelului am primit toate informațiile privind evenimentul care urma să înceapă la ora 19 de la d-na Diana Pârvulescu - Public Relation Manager & Marketing, amfitrionul care a făcut posibilă această degustare de vin.
Toate detaliile cinei care urma să înceapă fiind prezentate, am așteptat cu nerăbdare începerea degustării de vin.

Dar mai erau 4 ore până când sticlele cu licoarea plămădită la Crama Lacerta, vor fi fost desfăcute. Până atunci, relaxare...Generoasa piscină interioară a hotelului Orizont avea să ne răsfețe trupurile și să ne facă să ne simțim ca într-o mini vacanță!

Gongul a bătut și la ora 19 primitorul restaurant al hotelului, fremăta de viață. Mesele, inspirat aranjate, cu toate cele necesare unei degustări de excepție, s-au ocupat cu aproximativ 30 iubitori de povești din lumea vinului .

Vreau să vă spun că această degustare de vin, numită de gazde „Wine & Dine” este prima de acest fel la care am participat. Asocierea vinurilor Lacerta cu preparatele culinare, extraordinar pregătite, au dat o notă aristocratică întregii seri. De fapt a fost o cină memorabilă, povestită și însoțită de vinuri inspirat alese din categoria premium.

Stelian Ștefan, director de vânzări Lacerta Winery și somelier în același timp, a fost cel care a însoțit povestea cu detaliile de rigoare…și vă spun că a făcut-o într-un mod extrem de profesionist cu multă pasiune și dedicație. Experiența îndelungată acumulată îl fac să se simtă în largul lui în preajma vinului. Pedant, carismatic, doct, este atent la tot ce se întâmplă în jurul lui. A fost seara lui, a fost acel liant dintre noi degustătorii și vinurile Lacerta.


Felicitări lui, dar și o mențiune specială pentru Ciprian Dragomir, Head Cook-Bucătarul Șef al restaurantului. Preparatele lui au cucerit papilele noastre gustative.
Degustarea de vin a propus 4 vinuri Lacerta: Fetească Albă Bio, Blanc de Noir, Merlot și Shiraz. Toate remarcabile, însă alesul meu a fost Blanc de Noir care alaturi de fileul de doradă cu salsa tropicală si piureul de păstârnac a fost extrem de nimerit. M-a impresionat deasemenea Shirazul, care s-a potrivit de minune cu chessecake-ul cu fructe de pădure și sweet chilli.
Combinația între Feteasca Albă Bio și brânza de capră coaptă cu morcovi caramelizați și dulceață de ceapă, a fost o surprinzătoare alegere a doamnelor participante.



Degustarea de vin și cina au avut un invitat special: profesorul Constantin Croitoru.
Acesta a dat curs invitației d-nei Diana, iar faptul că la masă am fost asezați vis-a-vis, a fost o alegere a providenței. Discuțiile pe care le-am avut cu dânsul, precum și sfaturile pe care a avut amabilitatea să le dea unui începător într-ale cunoașterii vinului, rămân pentru mine o experiență memorabilă.
Unul dintre cei mai respectabili specialiști la nivel mondial în domeniul enologiei, prof. univ. dr. ing. Constantin Croitoru, expert degustător internațional, este singurul cercetător român în oenologie membru al Academiei de Stiințe din New York și al Societății Americane de Oenologie si Viticultură.
Revenind la degustarea noastră „Wine & Dine”, așa cum aprecia profesorul Croitoru în intervențiile sale, preparatele culinare au excelat din punct de vedere al valorii nutriționale, al cromaticii, al mirosului și mai ales al gustului.

Asta a fost tot. Trebuie să găsesc o încheiere potrivită editorialului meu…Cred că cele mai nimerite ar fi cuvintele jurnalistului și scriitorului uruguayan Eduardo Galeano care spunea: „Suntem cu toții muritori până la primul sărut și până la al doilea pahar de vin”.