Crama KTIMA GEROVASSILIOU

Crama KTIMA GEROVASSILIOU – ambasadorul vinului grecesc

Grecia – tărâm binecuvântat de Zeus, leagănul vechilor civilizaţii şi patria celor mai mari filosofi, atrage anual milioane de turiști. Numeroasele insule şi clima blândă, subtropicală creează condiţii excelente de relaxare şi divertisment.

În timp ce vă relaxați pe plajă în zilele cu soare, seara vă puteţi bucura de cinele delicioase specific greceşti, alături de vinuri de exceptie create de enologi de renume internațional.

Vacanța, mai bine zis concediul 2021, l-am petrecut, cum ne este obiceiul de câțiva ani buni, în această minunată țară. Mai bine zis, după un sejur de 10 zile pe coasta ionică a Greciei, la Vrachos Beach și apoi în pitoreasca Lefkada, pe drumul de întoarcere către țară am avut planificată o vizită și o degustare de vin la Crama KTIMA GEROVASSILIOU, una dintre cele mai reprezentative crame din Grecia.

Crama este localizată in Epanomi, 25 km sud-est de Salonic și este creația lui Vangelis Gerovassiliou, care în 1981 a început renașterea celor 10 ha de vie familială. Astăzi suprafața totală de viță de vie depășeșete 300 ha.

Crama și moșia GEROVASSILIOU sunt mândria turismului vinicol grecesc.

În frumosul pavilion cu o vedere unică asupra podgoriilor găsim opere de artă monumentale ale artiștilor greci precum „Strugura” de Costas Tsoklis, în grădină, „Luna” și „Orizontul”de Kostas Varotsos, în vie.

Trebuie să spunem că în fața unor asemenea frumuseți, întreaga construcție a domeniului Gerovassiliou poartă amprenta modernistă a unui architect grec care a reușit să îmbine perfect spatiile destinate turiștilor (cafeneaua din centru care pare să zboare) cu priveliștea podgoriilor, a mării și a muntelui Olimp.

Revenind la Vangelis Gerovassiliou, menționăm faptul că acesta este considerat salvatorul soiului Malagousia, un soi neaoș, grecesc, soi care a fost pe punctul de a pieri în negura timpului.

Intuind potențialul extraordinar al acestui strugure, Vangelis a selectat cele mai bune clone găsite și le-a replantat pe domeniul său, făcând din Malagousia port drapelul cramei sale!.

Pe lângă Malagousia, Gerovassiliou a mai plantat și alte soiuri grecești dar și internaționale. Menționăm: Assyrtiko-soi alb, Limnio-cel mai vechi soi grecesc aflat în producție până astăzi, menționat și de Aristofan în sec.al-V-lea î.Hr., Negro și Mavrotragano-soiuri roșii grecești. Mai sunt în producție deasemenea Chardonnay, Sauvignon Blanc, Viognier, Syrah și Merlot.

Un exemplu elocvent despre întregul portofoliu de viță de vie deținut de Ktima Gerovassiliou, stau cele aproximativ 30 de rânduri experimentale plantate cu viță de vie, care acoperă o paletă foarte largă de soiuri.

Se observă că la capătul fiecărui rând este trecut numele soiului de strugure, caracteristicile acestuia si zona de răspândire.

Când am ajuns la Ktima Gerovassiliou începuse vremea recoltei, se strângeau primi ciorchini copți din soiul grecesc Assyrtiko-soi originar din insula Santorini.

Fiind vremea culesului, am observat cu mult interes cum strugurii de pe fiecare rând sunt verificați cu ajutorul unui robot autonom (Robotnik). Acesta oferă informații din punct de vedere al estimării randamentului (cantitate de struguri pe metru pătrat de suprafață de viță de vie: kg/m2) în funcție de maturitatea optimă a strugurilor din fiecare zonă, ceea ce îmbunătățește calitatea vinului. Informațiile sunt analizate de o echipă complexă specializată.

Domeniul este foarte bine delimitat, totul este verde, pus la punct în cele mai mici detalii. Există atâta bucurie și interes din partea clientelei autohtone și a vizitatorilor din alte țări, încât frumusețea locului te face să te simți că ești în paradis.

Trecând la partea cea mai interesantă a vizitei - degustarea de vin – trebuie să vă spun că a fost excelent organizată și plină de informații.

Am ales din ofertă, varianta TOPOS cu 5 vinuri grecești la prețul de 15 euro/pers. Am degustat: White 2020-un cupaj de vinuri albe (Assyrtiko si Malagousia), Malagousia 2020, Xinomavro Rose 2020, Avaton 2018-cupaj de vinuri roșii (Limnio, Mavroudi si Mavrotragano) și Malagousia 2018 din struguri supracopți-vin dulce.

Totul a fost asezonat cu mini gustări delicioase, care au scos și mai mult în evidență parfumul și buchetul vinurilor degustate.

Evident, după degustare am mers la magazinul cramei, de unde am cumpărat în primul rând Malagousia, vin care stă și acum la loc de cinste în vinoteca personală.

Sfârșitul vizitei ne-a dus într-un loc plin de semnificații: Wine Museum.

Muzeul vinului Gerovassiliou expune colecția personală Vangelis de mii de tirbușoane. Obiecte autentice asociate cu simpozionul grecesc antic și uneltele folosite la cultivarea strugurilor și felul vinificației, spun povești despre vița de vie și vin.

Sculpturile unice din parc și din vie, programele educaționale, tururile ghidate, evenimentele culturale și experiența degustărilor de vin, toate ne arată cât de măreață poate fi cultura vinului.

Argyris, Marianthi și Vasiliki, a doua generație, continuă tradiția familiei în zona viticolă Epanomi, călcând pe urmele părinților, Sonia și Vangelis Gerovassiliou.

Imaginea celor 80 de hectare de podgorii ce se întind pe versanții Epanomi, răcorite de briza Golfului Thermaikos sub privirea Muntelui Olimp, îmi va rămâne întipărită în minte pentru totdeauna după extraordinara vizită la KTIMA GEROVASSILIOU.