BESSA VALLEY- O destinație turistică și oenofilă ce nu trebuie ratată
Anul 2021 a fost unul foarte prolific pentru noi din punct de vedere al călătoriilor în lumea vinului. Chiar dacă pandemia ne-a limitat într-o mare măsură deplasările către destinațiile alese, de fiecare dată acolo unde ne-am propus și unde am reușit să ajungem, am întâlnit crame deosebite cu oameni dedicați, adevărați făuritori de vinuri de marcă. Și cum în spatele fiecărui vin există o poveste, astăzi povestea noastră se numește Bessa Valley.
Bessa Valley este o regiune cu o lungă tradiţie viticolă în Bulgaria. Mărginită la sud de munţii Rodopi şi la nord de dealuri de 230 m deasupra nivelului mării, valea reprezintă mediul prielnic pentru podgoriile de vie. În plus, influenţa râului Maritza care curge la doar câţiva kilometri depărtare, este una benefică.
Localizată în localitatea Ognianovo, Crama Bessa Valley se află la 16 km sud-est de orașul Pazardjik și la 33 km vest de orașul Plovdiv.


Studiind istoria producerii vinului în Bulgaria și intuind potențialul viticol deosebit al zonei, în anul 2000, doi potenți oameni de afaceri germani, Contele Stephan von Neipperg (camașă roz) și Dr. Karl-Heinz Hauptmann, hotărăsc să investească în zonă.
Familia Neipperg cultivă viță de vie și face vinuri de 800 de ani și deține șase crame în celebra regiune Bordeaux.
Dr Hauptmann este acționarul principal al Bessa Valley Winery. El este și unul dintre acţionarii producătorului de vin românesc Alira, care deţine un domeniu de 80 ha la Aliman în judeţul Constanţa.

Marc Dworkin este enologul Cramei Bessa Valley și a sosit în Bulgaria în 1999 contribuind la reînnoirea vinurilor bulgare.
Proiectul Bessa Valley a început în 2001 prin achiziționarea de terenuri de la aproximativ 800 de persoane din zona satului Ognianovo (regiunea Pazardzhik).
Prima producţie Bessa Valley a fost în 2001 şi a inclus cupaje clasice de Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Malbec şi Petit Verdot.
Domeniul Bessa Valley se întinde pe o suprafață de 250 ha, dintre care 140 ha au fost replantate cu butași de viță de vie din clone aduse din Franța. De fapt, scopul principal al celor doi investitori, a fost acela de a crea vinuri prin excelență franțuzești, pe un terroir bulgăresc, binențeles la prețuri de producție mult mai mici decât cele din Franța.

Aproximativ 80% din producția de vin este pentru export. Cele mai mari piețe pentru vinul din Bessa Valley sunt Marea Britanie, Germania, Austria, Elveția, Canada, SUA și Rusia, iar mai recent – China, Japonia și Hong Kong.

Am început vizitarea cramei însoțiți fiind de Bojina Anghelova, Winemaker, care într-o limbă engleză pe placul nostru, a reușit să ne capteze imediat interesul prin prezentările detaliate ale cramei.
Pivnița principală formează un arc săpat în deal. Alături se află Rotunda, un loc, unde se face fermentația. O Pergolă face legătura între pivniță și clădirea administrativă. Pereții clădirilor sunt placați cu piatră de calcar, în care diferiți locuitori ai mării și-au lăsat urmele.

O parte din pivnița cramei este săpată în stâncă, ceea ce are o mare importanță pentru conservarea și maturarea vinului în butoaie de stejar. Roca permite menținerea unei temperaturi și umiditate constante a aerului.
În prezent, producția anuală a cramei este de aproximativ 650 tone de struguri. Din aceasta se produc aproximativ 720 000 de sticle de vin. Strugurii sunt culeși manual de personal instruit si sortați de două ori în timpul culesului.

Crama are o suprafață de 3555 mp și o capacitate de 2500 de butoaie. Bessa Valley Winery folosește numai butoaie de stejar francez - baricuri. Fiecare costă în jur de 570 de euro și este folosit doar de trei ori. După a treia utilizare, baricurile nu mai influențează învechirea vinului.
Soiurile cultivate sunt: Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah, Petit Verdot, Roussanne, Marsanne, Viognier.
Cea mai mare pondere a suprafeței viticole este ocupată de Merlot ca navă amiral a cramei.
După turul cramei de aproximativ o oră, am ajuns în cele din urmă și la degustarea de vin, degustare ce a avut loc chiar în sala baricurilor.
Aici, somelierul Victoria Dimitrova, ne-a prezentat cele 5 vinuri alese din pachetul Enira Premium care a costat 25 euro/persoană.

S-au degustat următoarele vinuri:
ENIRA White 2019 (cupaj de Marsanne, Roussanne și Viognier), ENIRA ROSE Grand Cuvee 2019 (cupaj Syrah și Petit Verdot), ENIRA Merlot 2017, Domaine BESSA VALLEY ENIRA 2016 (cupaj Merlot, Syrah și Petit Verdot) și Domaine ENIRA Reserva 2016 (cupaj Merlot, Syrah și Petit Verdot, Cabernet Sauvignon).
Acest ultim vin – Domaine ENIRA Reserva este brandul premium al cramei, îmbătrânește pe sediment timp de 16 luni, 35% în butoaie noi și 65% butoaie vechi de un an.

Vă pot spune că papilele noastre gustative au jubilat!...vinuri de o calitate premium, în care Domaine ENIRA Reserva 2016 a primit votul de vedetă a degustării din partea noastră.
Vinul prezintă o culoare granat profundă. O mulțime de arome dominate de prune, cireșe negre, afine, violete, nuci, ciocolată care se regăsesc la început. Gustul este dens, rotund și armonios. Corpul plin și catifelat, arată un echilibru unic datorită maturității fructelor și impactului stejarului. Postgustul este complex și foarte lung. O desfătare a simțurilor!
Ne-am despărțit cu regret de Crama Bessa Valley, mai ales că toată vizita (dinainte programată) a fost numai pentru noi.
Am petrecut două ore minunate într-o cramă din Bulgaria și vă spun drept, că după degustarea vinurilor ne-am simțit ca într-o cramă din Bordeaux... Secretul reuşitei afacerii numite Bessa Valley Winery stă în banii, dar mai ales în spiritul european al celor doi investitori, "moşieri" străini care au creat-o. Numele ENIRA trebuie să devină un punct de reper pentru orice pasionat de vin din România.